Clubul After school

Clubul After school

Clubul After school

Clubul „ After school” este un program educațional suplimentar, care are loc după orele școlare, cu scopul de a oferi copiilor din clasele I-V,  oportunități de învățare și dezvoltare într-un mediu mai relaxat, creativ și interactiv.
În cadrul clubului, copii își fac temele pentru acasă, participă  la  jocurile de masă/ societate și fac lucrări artistice (pictură, aplicaţii, modelare).
Ce le oferă Clubul  „ After school” beneficiarilor:
•    Prin faptul că copiii își fac temele pentru acasă într-un mediu supravegheat și sub îndrumarea unui pedagog, ei îşi pot consolida și aprofunda cunoștințele dobândite în timpul orelor de școală.

•    Având acces la resurse și asistență, atunci când își fac temele, copiii pot dezvolta abilități academice esențiale, cum ar fi citirea, scrierea și rezolvarea de probleme la matematică.

•    Jocurile de societate implică interacțiunea și colaborarea cu alți copii, ceea ce poate îmbunătăți abilitățile sociale, cum ar fi comunicarea, cooperarea și rezolvarea de conflicte.


Clubul „After school” se desfășoară săptămânal, în fiecare zi de luni și miercuri între orele 14:00- 16:00.

Vârsta beneficiarilor: 7-11 ani

Coordonator: Isacenco Valentina

Get in touch to learn more